PESCUIT LA GUVID

aspect si locuri preferate

Desi nu atinge marimea unui trofeu, cu ale carui poze sa ne putem lauda la prieteni, guvidul (sau guvidele) datorita calitatilor gustative ale carnii si icrelor, este un peste foarte apreciat de multi pescari. In acelasi timp altii il considera o adevarata pacoste, pentru ca unde s-a instalat acest mic hraparet nu prea se mai prinde si altceva. O sa facem aici o mica paranteza pentru a specifica faptul ca exista mai multe specii de guvizi ce au in comun aspectul asemanator dar si lacomia extrema: guvidele mare (strunghil), guvidele negru, guvidele de mare si hanusul. Pot creste pana la 10 - 20 cm lungime si sunt raspanditi atat pe Dunare cat si in Marea Neagra. In mod obisnuit isi fac veacul in locurile cu fund pietros, fie ca e doar prundis marunt fie ca sunt pietre ceva mai mari printre care se pot ascunde, dar si in zonele nisipoase cu apa statatoare sau curent slab, la adancimi cuprinse de obicei intre 1 si 10 m. Si inca un lucru pe care trebuie sa-l stiti - pentru ca guvizii sunt niste pesti *mici si rai*, uneori (cand incercam sa le scoatem carligul din gura) ne putem trezi muscati de degete, insa desi au gura mare si plina de dinti marunti nu ne pot face nici un rau, fiind total infensivi!

cand si cum se pescuieste?

Poate fi prins cam in tot timpul anului, dar rezultatele cele mai bune se obtin intre lunile aprilie si octombrie. Guvidul poate fi pescuit atat la pluta cat si cu lanseta, insa alegerea tehnicii si a monturii e bine sa fie facuta in functie de locul unde veti pescui. De exemplu daca locul unde doriti sa pescuiti guvizi este impanat cu pietre, prin crapaturile carora s-ar putea ascunde *scandalagiul*, atunci e mai potrivit sa utilizati o montura cu pluta culisanta cu un singur carlig (marimea 4 - 10). De ce un singur carlig ? Pentru ca astfel scade sansa de a agata montura printre pietre. De ce un carlig asa de mare ? Pai si gura guvidului e uriasa! Daca adancimea apei sau/si distanta la care pescuiti nu este prea mare, atunci puteti folosi si o montura cu pluta obisnuita, insa o recomand pe cea culisanta, pentru ca va permite sa explorati locuri si adancimi pe care nu le puteti atinge cu o montura obisnuita. Un alt aspect important de care trebuie sa tineti cont, intr-o zona ca cea de mai sus (cu pietre pe fund), este ca forfacul sa fie legat cu un nailon o idee mai subtire decat firul principal, pentru a nu pierde toata montura in caz de agatatura. Pluta poate avea portanta cuprinsa intre 2 si 12 gr, in functie de distanta si adancimea la care se pescuieste, cu forma alungita, iar plumbajul e bine sa fie facut grupat cam la 30 cm deasupra carligului. Cum se procedeaza? Dupa ce ati reglat adancimea, puneti momeala in carlig apoi lansati si asteptati muscatura. Intepatura trebuie sa fie prompta, fara a-i da timp guvidului sa fuga cu prada printre pietre, de unde e foarte greu de scos, urmata de aducerea rapida spre suprafata.

In cazul ca pescuiti pe o zona nisipoasa sau cu prundis marunt la distanta de mal , atunci cea mai buna tehnica ramane pescuitul cu lanseta. Aveti nevoie de o lanseta sensibila, lunga de 2,4 - 2,7 m , cu actiune medie si greutatea de lansare cuprinsa intre 30 - 60 grame, in functie de distanta la care se va pescui. Montura utilizata e foarte simpla folosind doar un plumb rotund si doua carlige. Carligele e bine sa aiba tija lunga si sa fie legate cu forface scurte de circa 5 - 7 cm pentru a nu se incalci usor, atasarea lor la linia principala facandu-se fie folosind sistemul cu bucle, fie (pentru a-i da un aspect simplu si aerisit) prin prindere directa, utilizand de exemplu nodul in forma de 8. Pentru a evita incalcirea forfacelor, distantele dintre acestea se vor regla in asa fel incat sa nu se poata atinge intre ele, iar forfacul cel mai de jos sa ajunga pana langa ochetul plumbului. Cum se pescuieste? Lansati montura si asteptati muscatura primului guvid apoi intepati scurt, iar dupa aceea mai lasati montura in apa inca un timp pentru a-l putea agata si pe al doilea. Nu este nevoie de clopotel pe varf - pur si simplu urmariti varful lansetei pentru ca muscaturile sunt clare si vizibile. PONT - puteti folosi aceasta montura armata chiar si cu 4 or 5 carlige - smecheria pentru a avea trasaturi si la carligele plasate in partea de sus este sa lasati firul lansetei moale, (pentru ca si acestea sa se aseze pe substrat) si sa steptati ceva mai mult! Personal am reusit sa scot si patru guvizi odata!

ce momeli se folosesc la guvid?

Din cauza ca e un peste rapitor extrem de lacom, guvidul va inghiti cu placere si in cea mai mare viteza tot ce misca: rame de orice fel, viermusi, carne de scoica ,carne de pui, carne de vita, carne de rac or de diferite alte crustacee, bucatele de salam si in general orice contine proteine. Mult mai rar guvidul mananca chiar si mamaliga sau pufuleti, dar baza ramane tot proteina. Dintre toate cele insirate mai sus, carnea de scoica e mai greu de utilizat pentru ca e moale si poate fi furata usor din carlig, dupa parerea mea cea mai viabila fiind rama de pamant, pentru ca e mai rezistenta si usor de procurat. Rama nu se va pune intreaga in carlig pentru ca asta ar insemna risipa, ci se va folosi rupta in bucatele mici, un pic mai mari decat carligul. Daca nu aveti suficienta momeala puteti pune in carlig chiar si carne de guvid taiata in cubulete mici cu un cuter. In cazul ca nu aveti muscatura dupa ce momeala ajuns pe fundul apei, va recomandam sa miscati usor montura pentru a le atrage atentia!

Articole video legate de acest subiect :

  1. ------
solunar
cotele apelor Dunarii
Tabele anuale cu speciile de pesti si sansele la pescuit
fazele Lunii